IUBIRE INTERZISĂ cap. 4

PATRU

A doua zi când s-au întâlnit la fumat, Aristide se uită dacă mai este cineva lângă ei şi-i spuse Georgetei:
– Să ştii că ai avut dreptate.
– În ce privinţă?
– A Mioarei!
– Adică?
– Ieri m-am întâlnit cu ea când am ieşit din liceu şi am avut o discuţie interesantă.
– Interesantă?
– Foarte.
– M-ai făcut curioasă. Spune-mi ce poate fi aşa de interesant?
– Nu cred că putem vorbi acum, ar fi multe de spus.
– Şi ce propui?
– Nu ştiu cum să facem. S-au cam complicat lucrurile.
– Adică? Nu te înţeleg!
– Ai să înţelegi când am să-ţi spun că ne-a urmărit în acea zi şi că a stat în ger două ore să vadă când ieşi de la mine.
– Nu ţi-am spus eu! Doamne, mă cutremur. Iată că mi s-a făcut pielea găinii. Mi s-a ridicat părul pe braţe. Cred că este dusă rău!
– Ha, ha, ha şi ce dusă încă! Dacă afli ce discuţie interesantă am avut…
– Şşş… vine doamna Voiculescu. Vedem cum ne întâlnim mai târziu să-mi povesteşti. Mor de curiozitate.
La terminarea cursurilor, cei doi profesori au pornit împreună spre staţia de tramvai. În timp ce se apropiau de staţie, Aristide se întoarse brusc să vadă dacă nu cumva şi de data aceasta erau urmăriţi de Mioara. Se lumină la faţă când îşi dădu seama că nu se întâmplă acest lucru.
– Ieri când am ieşit pe uşa şcolii, m-am trezit că mă însoţea în dreapta domnişoara Mioara Finic. Am pornit spre piaţă şi am constatat, spre surprinderea mea, că ea se afla tot lângă mine, în loc să meargă pe obişnuitul său traseu spre casă.
– Poate dorea şi ea să meargă la piaţă.
– Nu ştiam ce are de gând, aşa că am intrat în vorbă cu ea, să nu mă creadă nepoliticos, mergem umăr la umăr şi nu o bag în seamă.
– Normal.
– I-am spus ce vreau să fac în piaţă şi imediat s-a arătat dispusă să mă însoţească. Cică “tot nu are altceva mai bun de făcut”.
– Ia auzi! Te ascult în continuare!
– După ce am terminat de făcut cumpărăturile, mi-a spus că doreşte să poarte cu mine o discuţie foarte serioasă şi că nu o poate face printre galantarele cu brânzeturi.
– Măi să fie! Aşa pur şi simplu?
– Da, cam în genul acesta şi că ar fi bine să mergem undeva, într-o cafenea sau ce ar putea fi, să-mi spună ce are de spus.
– Ce femeie directă şi hotărâtă!
– Da, mai mult decât te poţi aştepta de la o domnişoară care la prima vedere ţi se pare a fi o timidă, o neadaptată, după cum se comportă în colectivitate.
– Ei, femeile sunt un pic mai complicate decât bărbaţii. Te iau uneori prin învăluire.
– Numai că ea a fost foarte directă.
– Adică?
– M-a surprins prin francheţe. Mi-a făcut o adevărată declaraţie de dragoste, fapt la care nu mă aşteptam din partea unei femei, mai ales al unei tinere profesoare.
– Inima crezi că întreabă ce statut ai? Că eşti măritată sau nu? Că eşti ministru sau gunoier?
– Eu ce să-ţi răspund colega? Acum ce facem? Mergi la mine sau mai stăm în staţie să-ţi povestesc?
– Hai, spune-mi acum. Nu-i chiar aşa de ger ca ieri. Se simte primăvara apropiindu-se. Cât mai este până începe astronomic cu adevărat?
– Păi ce să-ţi spun, m-a invitat la un bar de pe lângă piaţă şi acolo fără nicio pregătire pur şi simplu mi-a spus că-i îndrăgostită de mine şi că nu poate trăi fără dragostea mea, mai ales că acum ştie că nu am nicio obligaţie faţă de nimeni, că nu mai sunt căsătorit şi tot aşa.
– Nu ţi-am spus eu să fii atent că este îndrăgostită de tine! Nu m-ai crezut şi iată rezultatul!
– Nu-mi venea să cred că se poate întâmpla aşa ceva la vârsta noastră.
– De ce nu? Nu se spune că dragostea nu are vârstă!
– Poate, aşa o fi, dar mie nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva.
– Fiecare dragoste are particularitatea ei. La unii este mai furtunoasă, la alţii mai aşezată, mai duioasă. Depinde şi de temperamentul fiecăruia.
– Nu ştiu ce să-ţi zic, Getuţa. Mi-e îmi este cam teamă.
– Teamă? De ce să-ţi fie teamă?
– De reacţia ei în cazul că oricât aş privi din toate părţile această relaţie, n-am să reuşesc să-i dau satisfacţie.
– Ce vrei să spui? Că vrei să dai curs declaraţiei?
– Nu sunt un insensibil şi nici să profit de situaţia ei nu pot. Un altul cu mai puţin caracter şi bun simţ, imediat ar juca rolul îndrăgostitului şi şi-ar aduce-o în pat. Bănuiesc că n-ar fi mare lucru să se întâmple acest lucru.
– Of, of! Voi bărbaţii! Numai la pat vă este gândul.
– Păi nu acolo se finalizează orice apropiere sufletească? Nu acolo se pecetluiesc legăturile? Dacă i-aş da de înţeles că-i accept iubirea, crezi că nu m-ar vizita acasă la prima invitaţie?
– Păi şi eu te-am vizitat şi totuşi nu s-a întâmplat nimic indecent.
– Da, dar întâlnirea noastră nu a fost una amoroasă, ci una colegială, să continuăm o discuţie care te frământa şi trebuiau lămurite anumite probleme.
– Da, aici ai dreptate. Venirea ei la tine s-ar face cu alt scop desigur. Să-şi vadă împlinit visul şi acesta cum s-ar împlini mai frumos decât printr-o scenă de dragoste?
– Ei! Şi tu! Nu neapărat, dar totul este posibil. Cum şi-a manifestat iubirea în bar, s-ar putea s-o facă şi-n casă mai ales că vom fi singuri – singurei.
Georgetei i se simţea supărarea în glas, datorată modului intempestiv cum au evoluat lucrurile între Aristide şi Mioara. Nu-şi înţelegea nemulţumirea, fiind căsătorită, pe când ei doi nu aveau nicio obligaţie. Spera că prietenia dintre ei doi să se limiteze doar la una între doi colegi de cancelarie şi atât.
Aristide încerca să-i înţeleagă supărarea colegei sale, dar el nu era obişnuit să-şi facă iubite printre femeile măritate şi mai ales printre colege. Unde mai pui că Georgeta avea soţul senator şi cine ştie, poate era aflată sub supravegherea Serviciilor de Protecţie şi Pază. Cunoştea faptul că toţi parlamentarii aveau continuu lângă ei pe cineva care le asigura protecţia, de ce nu poate să beneficieze şi familia lor de aceste servicii? Cine putea şti mai bine?
– Şi până la urmă ce ai de gând să faci cu Mioara Finic? Îl întrebă Georgeta Zbihli cu nemulţumire în glas.
– Nu ştiu.
– Cum nu ştii? Ce răspuns este ăsta?
– Pur şi simplu nu ştiu. Mă voi gândi la această situaţie de acum în colo. Aşa i-am spus şi ei. Să aştepte.
– Cât?
– Ce cât?
– Cât să aştepte?
– Aa, ha, ha, ha! până aflu răspunsul la întrebarea ei.
– Care întrebare omule? Nu mă mai fierbe.
– Ha, ha, ha! Dacă are vreo şansă, râdea Aristide vesel în continuare.
– S-o iei de soţie?
– Nu neapărat asta. Dacă are vreo şansă să-i răspund cu aceleaşi sentimente, să-i pot “aparţine”.
– Ce dracu Aristide! Scuză-mi expresia, vrea să te cumpere, sau ce vrea?
– Ha, ha, nici chiar aşa. Dacă putem să ne mai vedem, să discutăm, să ne apropiem sentimental unul de celălalt. Să se pornească acel click cum s-a exprimat ea.
– Hi, hi, eşti caraghios Aristide, scuză-mă te rog, dar nu vreau să te jignesc. Cum să se declanşeze acel click că nu înţeleg.
– Adică şi eu să mă îndrăgostesc de ea. Asta vrea să spună.
– Ai putea?
– De unde să ştiu? Tu ai putea s-o faci pentru alt bărbat în afara soţului?
– Doamne fereşte. Cum s-o fac? Dar dacă mă gândesc mai bine, cine mai ştie ce se poate întâmpla peste o oră? Nu vezi câte surprize se întâmplă în lume? Azi îi crezi cel mai fericit cuplu şi a doua zi afli că au divorţat.
– Asta cam aşa este. Bine Getuţa, în linii mari cam aşa stă situaţia dintre mine şi colega noastră îndrăgostită.
– Fericitule!
– De ce fericit?
– Cum aşa? Cine se poate lăuda cu asemenea cuceriri? La câţi bărbaţi li sau mai făcut declaraţii de dragoste de către femei?
– Vedetelor pe care le vezi toată ziua pe ecrane şi se laudă că au “fane” de le schimbă ca pe batiste.
– Noi suntem muritori de rând, nu vedete.
– Ce contează? Nu locuim sub acelaşi soare?
– Bine, mai vorbim. Ţine-mă la curent cu ce se mai întâmplă. Uite că-mi soseşte tramvaiul.
– Ok! La revedere!
– La revedere, pe mâine!
Aristide o ajută să urce treptele tramvaiului şi, făcând cu mâna colegei sale, o însoţi cu privirea până nu o mai văzu. Se întoarse şi o luă liniştit spre casă. În câteva minute se afla în primitorul său living room.

About virgilstan

Pensionar, pescar sportiv si scriitor de romane de dragoste, eseuri si proza scurta care doresc sa ajunga la sufletul cititorilor.
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.